Tag Archives: Chirurgie plastica si reconstructiva

Tratamentul ridurilor cu toxina botulinica (botox)

Toxina botulinica a revolutionat medicina estetica a ultimilor 20 ani. Tratarea ridurilor prin injectarea toxinei botulinice reprezinta astazi cea mai eficienta si cea mai frecventa procedura estetica nechirurgicala (ex. in anul 2009 s-au practicat 2,5 milioane proceduri doar in SUA)

Toxina botulinica, cunoscuta mai ales sub denumirea de Botox ( denumirea comerciala a unui produs continand toxina botulinica) a devenit in ultimii 10 ani cea mai cunoscuta metoda de a combate si de a preveni efectele imbatranirii pielii, manifestata prin aparitia ridurilor.


Ce este toxina botulinica ?

Toxina botulinica este o neurotoxina produsa de Clostridiun botulinum, o bacterie anaeroba. Aceasta produce 7 serotipuri diferite de neurotoxine (A, B, C, D, E, F, G), doar cele de tip A si B fiind folosite in medicina.


Cum actioneaza toxina botulinica ?

Odata intrata in organism, fie prin ingestie (consumul de alimente contaminate cu Clostridium botulinum), fie prin injectare (produsele de uz medical) toxina ajunge la jonctiunea neuro-musculara, unde blocheaza eliberarea unei substante (acetilcolina) implicata in transmiterea impulsului de la terminatiile nervoase la muschi. Astfel este impiedicata contractia muschilor. In functie de cantitatea de toxina patrunsa in organism, se produce fie boala numita botulism (caracterizata prin paralizia generalizata a musculaturii si deces), fie relaxarea selectiva si temporara a unor grupe musculare (in cazul injectarii de cantitati extreme de reduse de toxina in anumiti muschi).

Continue reading

Injectare de grasime autologa (proprie)

Dupa ce de-a lungul timpului chirurgii plasticieni au nascocit proceduri din ce in ce mai sofisticate pentru a indeparta grasimea nedorita, in zilele noastre tesutul adipos a devenit un aliat important in lupta impotriva ridurilor si in remodelarea corporala. Practic, grasimea “nedorita” din anumite zone poate deveni un produs extrem de util pentru umplerea ridurilor, pentru accentuarea pometilor, pentru marirea sanilor si a feselor si pentru remodelarea oricarei regiuni a corpului. Dar interesul actual pentru acest tesut, disponibil uneori in cantitati mari si relativ usor de recoltat, depaseste cu mult granitele chirurgiei estetice, fiind utilizat in multe alte ramuri ale medicinei.

Continue reading

Lipoaspiratia / Liposculptura

Uneori cele mai riguroase diete si cele mai sustinute programe fizice nu reusesc sa imbunatateasca aspectul unui abdomen cu pielea care atarna, dupa cum nu reusesc sa elimine depozitele de grasime localizate pe solduri, coapse, etc. De asemenea, modificarile regiunii abdominale datorate sarcinii sunt adesea ireversibile. In aceste situatii lipoaspiratia, abdominoplastia, liftingul feselor sau al coapselor reusesc sa sculpteze corpul, conferindu-i aspectul dorit.

Ce este lipoaspiratia?

Lipoaspiratia este procedura chirurgicala care remodeleaza si imbunatateste conturul anumitor regiuni ale corpului, prin indepartarea depozitelor de grasime de la acele niveluri. Este cea mai frecventa interventie chirurgicala cosmetica practicata astazi.

Continue reading

Mamoplastia de augmentare (operatia de marire a sanilor)

Mamoplastia de augmentare sau operatia de marire a sanilor se practica pentru cresterea dimensiunilor si imbunatatirea formei sanilor, precum si pentru corectarea asimetriilor mamare sau a ptozelor usoare.

De-a lungul timpului s-au incercat diferite metode de marire a sanilor:
1. Prin injectarea in tesutul glandular de substante inerte, cum ar fi siliconul sau parafina. Metoda a fost abandonata datorita incidentei crescute a complicatiilor.
2. Injectarea de tesuturi autologe (proprii): grasime, tesut muscular, derm, oment. Aceste proceduri au dezavantajul introducerii unor tesuturi cu textura diferita de cea a glandei mamare, cu posibilitatea aparitiei microcalcificarilor sau a modificarilor cicatriciale ce pot interfera cu diagnosticarea precoce a cancerului mamar prin mamografie.
3. Folosirea unui mecanism extern de suctiune determina o usoara marire a volumului sanilor
4. Introducerea unor implanturi ( asemanatoare unor “pungi” umplute cu diferite substante) pentru a creste dimensiunile sanilor. Cele mai frecvent folosite implanturi sunt cele umplute cu ser fiziologic sau cu gel siliconic

Continue reading

Mastopexia (ridicarea sanilor)

Mastopexia sau operatia de ridicare a sanilor (liftingul mamar)are scopul  de a imbunatati aspectul si forma sanilor cazuti sau lasati, cu pretul unor cicatici cat mai putin vizibile. Cu toate ca prima operatie de reductie mamara a fost descrisa in secolul VII, abia pe la sfarsitul sec XIX a inceput sa se manifeste interesul pentru corectarea ptozei mamare.  De atunci s-au descris numeroase proceduri de ridicare a sanilor.Mastopexia reprezinta una dintre cele mai mari provocari ale chirurgului estetician. Scopul acestei operatii este de a obtine un aspect cat mai tineresc al sanului, de a imbunatati proiectia acestuia si de a corecta ptoza glandei si a mamelonului.
Continue reading

Mamoplastia de reductie (reducerea sanilor)

Mamoplastia de reductie reprezinta procedura chirurgicala de micsorare a sanilor. Prima operatie de reductie mamara a fost descrisa in secolul VII, iar astazi este una dintre cele mai frecvente operatii estetice. Marimea si greutatea sanilor pot fi reduse printr-o mare varietate de tehnici chirurgicale care se diferentiaza in principal prin doua aspecte: localizarea inciziilor(si a cicatricilor care rezulta in final) si prin portiunea (pediculul) de glanda care este mentinuta, dupa ce se indeparteaza tesutul in exces.

Care este scopul operatiei?

Mamoplastia de reductie urmareste imbunatatirea proportiilor, pozitiei si aspectului sanilor, contribuind la armonia locala. In plus, reducerea tesutului mamar in exces contribuie la imbunatatirea calitatii vietii pacientei, prin disparitia simptomatologiei produse de macromastie

(dureri ale coloanei vertebrale, umerilor, toracelui, etc) si prin cresterea mobilitatii. Ca si in cazul oricarei operatii estetice, este foarte important sa fie cunoscute schimbarile dorite de pacienta, iar asteptarile acesteia sa fie in concordanta cu posibilitatile chirurgicale de remodelare.

Continue reading

Chirurgia sau operatia estetica – O decizie personala

Chirurgia sau operatia estetica – O decizie personala

Chirurgia sau operatia estetica – “Frumusetea vine din interior”! este o sintagma pe care o auzim adesea si care sugereaza faptul ca ne oglindim in ochii celorlalti prin imbinarea calitatilor sufletesti si prin forta personalitatii. Dar fiecare dintre noi isi cladeste personalitatea prin imbinarea insusirilor fizice cu a celor launtrice.

Chiar daca multi oameni afirma ca nu dau importanta felului in care arata, atentia cu care isi aleg imbracamintea sau isi aranjeaza coafura ne demonstreaza contrarul. Modul in care fiecare se vede pe sine si se simte atractiv conduce la un sentiment de multumire si de incredere in propria persoana, asigurandu-i succesul in plan social si profesional.

Continue reading